Nassebar

Share

Statiunea Nassebar este situata la 20 de km nord de orasul Burgas si foarte aproape (2 km) de statiunea Sunny Beach. Localizata pe o mica peninsula in Marea Neagra, aceasta este conectata cu tarmul printr-un istm ingust, despre care nu se poate spune daca este natural sau facut de om. Existenta ei este mai veche de 9000 de ani, aceasta fiind initial o asezare tracica fortificata, apoi un polis grecesc si in cele din urma o colonie romana. Este compusa din doua mari parti: Orasul Vechi si Orasul Nou.

nessebar

nessebar

Orasul Vechi, cu o existenta de 9000 de ani, este cel mai vizitat. Majoritatea cladirilor de aici sunt foarte vechi, datand din sec. XI-XIV, in mare parte biserici in stilul „pictural”: zidurile sunt intersectate de catre pilastri, iar ornamente de piatra, caramida si ceramica sunt dispuse de-a lungul corniselor. Dintre cele mai renumite biserici, amintim: Biserica Hristos Pantocrator (sec. X-XI), cu o fatada extraordinara, una dintre cele mai bine pastrate din Peninsula Balcanica. Cea mai veche este Sveti Ioan Krastitel (Sf. Ioan Botezatorul), care dateaza din sec. X.

nessebar

nessebar

Astazi Orasul Vechi si-a recastigat atmosfera originala, romantica: stradute de piatra inguste, piete mici, case cu doua etaje cu fundatii de piatra si scari de lemn, magazine de cadouri, puburi, taverne si incantatoare gradine de flori. Va mai recomandam pentru vizitat: Muzeul de Arheologie, care prezinta o colectie bogata de obiecte din epoca de Messevria, anticul Nessebar, din perioada Evului Mediu si a Renasterii; Muzeul Etnografic (Casa Moskoyani), bisericile Sf. Stefan si Sf. Vlas, cu fresce din sec. XVII. Interiorul unor biserici vechi a fost transformat in spatiu pentru galerii de arta puse la dispozitia artistilor locali. Merita, caci arhitectura greco-romana, vecinatatea marii si culorile vii ale tablourilor formeaza un amestec foarte placut.

Share

Lasa un comentariu